O lumina din mormânt!

Iată zorii se arată
Se revarsă pe pământ
În lumini scânteietoare
Peste-o ușă de mormânt

Nu e ușa, e o piatră
Nouă, mare, pecetluită
Și de-o gardă de romani
Toată noaptea a fost păzită

Țintirimul strălucește
De a oștilor cântare
Care au coborât din cer
Pentru Domnul lor Cel mare

De sub piatră iese fulger
De lumina ce desparte
Piatră de pe piatra aspră
Și o-mpinge la o parte

Din mormântul luminat
Cu-n trup alb ca de fuior
Cu moartea pe moarte călcând
Iese Domnul domnilor

Are parul ca și lâna
Brâul-i galben de lămâie
Haina albă ca zăpada
Și în palmă urme de cuie

Când deodată ca năluca
Ce se aude peste zare
Vocea stinsă și călduță;
Magdalena-i pe cărare

Se apropie de piatră
Și se uită în mormânt
Îl găsește sec și gol
Și se-nfioară plângând

Unde-i Domnul ea întreabă
Pe Acela ce credea
Că l-a luat, că-i grădinarul
Și-L roagă că să i-L dea

Marie! o strigă Domnul
Întorcând ochii spre ea
O Rabuni! Ea exclamă
Stai acum, nu mă ținea

Încă nu m-am ridicat
Sus la Dumnezeul Meu
Du-te și spune la frați
Că sunt triști și le-a fi greu

Și să spui cu staruintă
Că sunt viu, am înviat
Și să meargă-n Galileea
Locul ce i-am învățat. Amin!